ianuarie 23rd, 2010 VNelu După o săptămînă grea de școală am vrut astăzi puțin să mă distrez. Venit de la școală, am stat un pic și am plecat cu un prieten să înghețăm și să rupem hainele
. Nu prea s-a primit cu distracție din prima dată, în schimb am întîlnit un foarte bun prieten de la grădiniță și cîțiva foști colegi de clasă. Am înghețat, venit acasă.
Ne-am încălzit puțin și mai departe. Mai apoi au venit și vreo doi colegi de clasă și simțeam că va fi o seară interesantă
. Ne-am dat noi cu sania, am mai căzut pe jos, da’ așai la sanie. Foarte interesant!
Pînă la urmă am uitat și de frig. Acum stau acasă, mă încălzesc.
Seară bună! 
decembrie 16th, 2009 VNelu Pînă acun toți vroiau să vină iarna, zăpada și frigul. Eu, dupa ziua de azi nu mai vreau zăpadă, mai bine zis frig nu mai vreau. Chiar dacă aveam pe mine “tot setul”, mi-a fost frig. Și la scoala mi-a fost frig, pentru că nu a fost energie electrică și respectiv nici nu s-a incălzit în școală.
Ce să mai zic, foarte frig. Poate că pentru copii e frumos și uită ei de tot frigul. Cel mai greu e pentru șoferi. Priveam o știre video și se spunea ca doar ieri în Chișinău au fost peste 100 accidente mici.
Îmi doresc să fie așa timp de Anul Nou
.
decembrie 15th, 2009 VNelu Iată că a venit și zăpada mult așteptată. Foarte frumos și frig. Kloss astăzi a văzut pentru prima dată zăpadă. Am hotărît să-l scot la plimbare
.

Citeşte mai departe…
decembrie 1st, 2009 VNelu
În primul rând vreau să vă felicit cu prima zi de iarnă. Eri spuneam că astăzi trebuie să ningă, dar nu a fost să fie. Aștept cu nerăbdare Anul Nou, măcar atunci să fie zăpadă.
Eu personal aș vrea o iarnă cu multă zăpada, dar nu prea geroasă. Anul acesta m-am convins că e mai bine să fie tare cald decât frig (iarna o să mă convingă mai bine).
Poate zăpada va făcea să fie totul mai frumos (va astupa tot, inclusiv gunoiul de pe drumuri).
Ne ocupăm pe la școală cu recuperatul. Pentru mine era mai bine să nu stau săptămână ceea acasă, decât să am acum: lecția 0, lecția 7, sîmbăta și altele. Foarte obositor…
Am aflat că de mâine vom sta doar într-o clasă și vor veni profesorii la noi. Știu sigur că nu s-a făcut așa ca să ne odihnească. Gripa…