Am intrat acum aici ca să văd ce meci de la Cupa Mondială privesc azi. Am observat că este un live turneul de tenis de la Wimbledon – cel mai vechi și mai prestigios turneu de grand șlem (dintre cele 4).
Și mi-am amintit de faptul cum stăteam eu vara trecută toată ziua și priveam turneele de tenis masculin și feminin (nu eram în Moldova ). Poate că nu aveam altă ocupație sau poate chiar îmi plăcea. Mă plictiseau repede, însă altceva nu prea aveam ce privi..
La fotbal e altfel, chiar dacă și aici mingea ‘fuge’ dintr-o parte în alta.
Portarul echipei Red Bull Salzburg, Addie Gustafsson, a fost victima unei accidentări foarte violente (în meciul contra LASK Linz din campionatul austriac). Lukas Kragl a avut o intervenţie întârziată și a accidentat portarul echipui Red Bull Salzburg.
Portarul nu a putut continua meciul. Lukas Kragl a primit doar galben, eu i-aș da 2 ROȘII.
N-am idee cum s-a indoiat așa piciorul, de parcă ar fi din cauciuc. Șocant.
După ce Chelsea a învinso ieri pe Aston Villa cu scorul de 7 la 1, îmi părea rău că n-am văzut meciul. Astăzi am privit și eu un meci cu 8 goluri marcate. Cel mai interesant este faptul că primele 4 goluri au fost marcate în primele 10 minute . Mai apoi, în repriza a doua au fost acordate 2 penalty-uri, care au fost realizate.
Un derby al României foarte interesant! Demult nu am văzut așa meciuri.
Totuși, cred că puteau cîștiga Dinamoviștii, pentru că au primit ultimul gol cu un minut înaintea încheerii meciului. Dacă învingeau astăzi ei treceau pe prima poziția a clasamentului.